Informații de interes public

Solicitare informaţii de interes public

Accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane din România la informaţiile de interes public, definite astfel prin Legea 544/2001, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice.

Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Accesul la informaţii de interes public

În conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Normele Metodologice de aplicare ale acesteia

ART. 1
Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

ART. 5
(1) Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;
b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;
c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
f) programele și strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se considera vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.
(2) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să publice și să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritățile publice sunt obligate să dea din oficiu publicității un raport periodic de activitate, cel puțin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. (la 26-02-2002, Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 544 din 12 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2002. )
(4) Accesul la informațiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:a) afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spatii special destinate acestui scop.

Formulare

 Vedeți și

Stiri agricole

StiriAgricole.ro

Portalul agriculturii romanesti StiriAgricole.ro